Distribuie prietenilor:

2016. Retrospectiva anului muzical

2016. Retrospectiva anului muzical

Distribuie prietenilor:

Prima constatare care se cere făcută, analizând evoluția evenimentelor muzicale produse în 2016, e că piața noastră în acest an a fost una dinamică. În toamnă chiar surpinzător de variată și intensă. În pofida miliardului dispărut,  interesul pentru evenimentele muzicale de valoare a crescut considerabil. A existat cerere, ofertă și calitate.

Oricât de incredibil ar părea, dar anul acesta în Moldova s-au creat show-uri care răspund în totalitate criteriilor internaționale pe mai mulți parametri, astfel aliniind capacitățile de exprimare artistică în totalitate la cele internaționale – lucru demn de toată aprecierea, și fenomenal din perspectiva unei piețe de desfacere aproape lipsă. Și, în calcul mai trebuie luat și faptul că  la moment, Moldova nu are încă o sală de concerte care să răspundă în totalitate criteriilor internaționale. Asta nu înseamnă că scena n-a fost călcată în picioare și de mediocrități muzicale, dar pădure fără uscături nu-i și noi nu suntem o excepție!

O să încep de la faptul că anul acesta ne-am fiert mai mult în suc propriu. Și asta, din anumite perspective e bine, dar pe de altă parte, o deschidere mai mare, niciodată rău nu face. În picioare au rămas festivalurile. De orice natură. Vechi și noi. Ethno Jazz, Gustar, în premieră un festival de muzică electronică, tradiția Orange White Night, evenimentele Cooke,  festivalurile de muzică clasică – Maria Bieșu, festivalul de operă de la Butuceni, o altă premieră. A avut un an de-a dreptul bogat în evenimente culturale, dar și divertisment. Artiștii din afară veniți la Palatul Național, care rămâne în continuare scena nr. 1 a Moldovei,  sunt majoritar din Rusia sau România, și cei mai mulți dintre ei au venit la invitația cuiva, dar nu în turneu, ceea ce ar presupune un program de concert bine gândit – concept, sound, decor, show. Excepții sunt  doar câteva nume, gen Lara Fabian, care nu e pentru prima dată la noi, sau Okean Elzy, trupa care a creat o sărbătoare prin prezența-i la Chișinău. Niciun artist internațional de renume n-a bifat Moldova. Doar Kadebostany, din proiectele internaționale mai noi, au ajuns pe la Chișinău. În schimb, Moldova a mai oferit un nume industriei internaționale! Carla’s Dreams este Eroul anului!

În schimb, artiștii noștri au excelat. Nu că nu ar fi avut concurență. Ei au intrat în competiție cu sine însăși. Toți artiștii cu statut internațional, posesori de buletin moldovenesc în această toamnă au revenit acasă. Chiar am avut un week-end în care nu știai cum să te împarți între Dan Balan, Andrey Rayel și Carla’s Dreams. Părea incredibil, dar a fost adevărat.

Primul din internaționali, Dan Balan, a ales scena Palatului Național pe care a echipat-o în cel mai incredibil mod. Scenografiile lui Dan Balan servesc întotdeauna exemplu. După ultimul concert mă întrebam dacă mai e loc pentru un nivel mai mare decât atât. Variante, sigur, mereu există, dar Dan la acest capitol rămâne neîntrecut. Se depășește de la un concert la altul, iar producțiile pe care și le asigură, te face să scoți din buzunar acei 1800 lei pentru bilet și să-i dai, fiind sigur că nu-s bani aruncați în vânt.  Plus, la producțiile de calitate, Dan știe să construiască și dinamica unui show. Niciodată nu știi ce dă din el, dar oricând poți fi sigur de calitatea și diversitatea produsului său! Dan Balan e ca nodul gordian – n-ai cum să-l dezlegi, doar să-l tai.

Andrew Rayel, e Dj-ul care face prezență în topul DJ Mag de rând cu cei mai tari DJ ai lumii. Al patrulea an consecutiv nu părăsește topul. În 2016 i-a lăsat în urmă pe Robin Schulz, Daft Punk, Flume, Martin Solveig.  Acasă a revenit în această toamnă pentru lansare de album. Acest concert deschidea un nou turneu internațional al DJ-lui. Numărul biletelor a fost limitat de capacitatea pavilionului 2 Moldexpo, dar numărul celor vândute se contabilizează la nivel de mii și evenimentul a purtat ștampila SOL OUT. Un alt White Night de mai mare dragul. Și o piesă dedicată Moldovei.

Artistul cu cele mai multe concerte open air acasă, este Carla’s Dreams. De fiecare dată SOLD OUT. De fiecare dată cu valuri de emoții puternice și de la 8 la 11 mii de voci răgușite după coruri sonore și sincronizări perfecte. Ziceai că asiști de fiecare dată la un concert Carla’s Dreams & Lia Ciocârlia, sau Capela Corală Moldova. Iar concertul lui din septembrie de pe stadionul Zimbru a bătut recordul autohton – cel mai mare număr de bilete vândute. A fost seara în care CSD a fost incredibil de emotiv. Cu sufletul neprotejat în palmă. Veniți de luați! A fost o seara cum poate nu va mai fi. Cu mesaje pe care nu le vom mai citi. Și un Carla numai al nostru, atunci când deja era al lumii mari. A avut cel mai performant salt în carieră. Acum 5 ani, cine ar fi crezut (când s-a lansat pe net cu “povești din dvorul”  său) că acest proiect va ajunge unul de succes internațional? Presupun că nici măcar ei, cei care se ascundeau de ochii lumii, băgându-se doar în suflet. Unii îi înjurau, că era cool sa fii moralist și sa-ți etalezi gradul de “intelectual” făcând “praf” pe “gopnicii” Carla’s Dreams.  Ceilalți îi iubeau. Unii mai în liniște și pe ascuns, ascultând în surdină cum celui cu mască i-e  p.o.h.u.i. de convenții (fie ele și OON), alții cu voce tare. Așa se forma atunci o lume – lumea Carla’s Dreams. Una tare sensibilă, vibrantă, eterogenă.  Iar ei, cei cu visele în glugă, cuminți, în banca lor se bucurau (în ciuda tuturor) de libertatea pe care o aveau – în mișcare, gândire, comportament, strategii  și creație. Erau cei mai înjurați, iar azi cei mai discutați la consiliile CNA. Aproape nicio diferență.  Reactoarele rachetelor i-au propulsat  nu doar înainte, ci, se pare, mult prea în urmă au rămas cei care cândva țineau titulatura de “greii” showbizului. Mulți dintre cei care alta dată  strâmbau din nas și-și demonstrau vizibil alergia la CSD, azi le recunosc talentul. Și dacă la început îi cautai cu lumânarea, azi îți sar în ochi la orice mișcare de buton. Eroina mult discutată a ajuns cap de top SHAZAM în Rusia și Ucraina. Iar în clasamentul internațional sunt în top 10. Cu o simplă piesă… în limba română.

În vacanțe am savurat proiectele tinerilor instrumentiști din Moldova care-și fac studiile pe-afară. Chișinău Youth Orchestra de câțiva ani deja prezintă programe care adună săli pline. În acest an orchestra de tineret a Moldovei și-a unit forța cu legendarii Lăutari a lui Nicolae Botgros și Angry Band a lui Valentin Șchircă pentru Potcoava de Aur. În Moldova constant se găsește loc de combinații savuroase. Publicul din Chișinău, la acest capitol, se poate considera unul norocos. Moldo Crescendo e un alt proiect care vine să acopere segmentul de muzică clasică. Creat și el din tineri care în vacanțe revin acasă ca în turneu. Împărtășesc experiența adunată pe la școlile europene și apoi se supun publicului pentru examen. La fel și în zona mai under s-a clocotit frumos. Proiecte mici, singulare, de nișă s-au ținut constant pe linia de plutire.

Și dacă ne concentrăm pe artiștii care lucrează mai mult acasă, constat cu cea mai mare bucurie că unii dintre ei ne-au oferit show-uri care ajustează ușor calitatea la cea internațională.  Prețul biletelor a fost în limita buzunarelor noastre, dar nu a investițiilor în concerte. Pentru asta un mare și sincer MULȚUMIM!

Port drapelul la acest capitol rămâne Alex Calancea Band. O bună perioadă de timp fără concurență practic, pentru că la vremea apariției lor, estrada moldovenească zăcea nestingherită în fonogramă, pentru că așa era comod. Iar să scoți un sistem întreg dintr-o formula care funcționa fără a implica efort nu e lucru ușor. Alex Calancea Band a impus prin propriul exemplu showbizul moldovenesc să renunțe la fonogramă și să înceteze a se mai preface artiști în scenă. Astfel, e în continuare un Prometeu pentru muzica noastră. Calancea e un artist de o dexteritate uimitoare. Tot ce se întâmplă în scenă e absolut organic și copleșitor – muncă, talent, dăruire, atitudine și respect pentru muzică și spectator – asta te ajută să rămâi în albia ta în orice context musical.  Sunt organici în combinații de extremă – de la orchestra simfonică, la cea de muzică populară, sau chiar în variant acustică. Perfect armonizați între ei, emană putere de fascinație asupra tuturor.

Nu știu în ce măsură suntem noi conștienți de valoarea acestui band, devenit în ani un adevărat brand moldovenesc, dar rămâi mut când Fiara e atât de gingașă și tandră că-ți taie respirația. Ma mir că Alex mai încălzește scena în Moldova, deși l-au curtat niște nume de rezonanță. După atâția ani, Alex a lansat un album de bas. Iar cele câteva concerte în combinație cu Orchestra de muzică populară condusă de frații Advahov, sunt demne de cele mai mari scene ale lumii. Anume ei au oferit cele mai multe spectacole în acest an și de fiecare data cu casa închisă.

Asta nu înseamnă că în țara asta doar Calancea& Advahov cântă. Zdob și Zdub, Alternosfera, Vali Boghean Band, la fel au ocupat scena, provocând revelații  și rafale de energie atât de necesare publicului din Moldova. În scena mare, sau cea mică, ei au fost provocatori de bucurii și delicii sonore. La fel, în acest an, pentru prima oară Mihail a ajuns la Chișinău. Cel ucis de ea. Că era și timpul. Să-ți cânte întreaga Românie refrenele, iar tu să nu urci niciodată pe o scenă din Chișinău, e păcat. Și Primăria de hram l-a adus acasă.

Mai  e un aspect pe care nu-l pot trece cu vederea. Maniera de e interpretare și back sound-ul. Ani de zile discuțiile se roteau în jurul stilisticii prea ”moldovenești” de a interpreta piesele. Mai ales cele de factură comercială. Cât circ am avut în estrada noastră când ai noștri se rupeau în melisme și intonații de tiparul anilor 80 pe piese pop, majoritatea în limba engleză. Chiar dacă acest lucru rămâne încă perfect valabil, anul acesta unii au reușit să treacă pe stilistica occidentală, și așa au mai dat-o pe americăneșete, că deja ai senzația că vine din nou circul cu un nou show.  Dar, speranța e că în 2017 se va găsi mijlocul cela de aur! De rând cu acest aspect, un alt hop sunt back-trackurile în prestațiile live. Toți se țin de ele de parcă așa se cântă din vremuri străbune, de parcă asta-i face mai buni. De multe ori în concerte, back sound-ul e baza, auzindu-se separat și  mai tare ca instrumentele care vin să le completeze.  Nervul live-ului e atât de palid și haios că-ți vine să-ți astupi urechile. Și când back sound-ul o mai ia razna e și mai vesel. Plus că el te ține strict în varianta de studio, când pe tine la un moment te rupe. Oh, cât plastic e în aceste live-uri când proporția e de 80/20 %. Și când te gândești cât de bine sunau altă data trupele care cântau sută la sută live! Oricum ar fi, acest lucru nu e valabil pentru toți, evident. Dar tendința generală asta e… cu moda nu te pui.

Un alt eveniment care altă dată părea un eveniment cheie în showbizul autohton este preselecția națională Eurovision. Dincolo de toate certurile și tot circul din acest concurs, el stimula creația în Moldova, scotea o parte din interpreți de la nuntă și-i aducea în scena mare. Rezultatele erau de comentat, pentru că nunta din moldoveni e cam imposibil s-o scoți, dar acest concurs lansa în fiecare an câte o voce, două. Lansa și niște piese. Care nu dispăreau imediat ce se consuma preselecția națională. Anul acesta concursul cel vestit a fost extrem de palid. Dar el a servit trambulină pentru Maloy, Dan Vozniuc și Max Fall. Drept că aproape în zădar, pentru că băieții n-au mai lansat nimic relevant. Dar la noi asta e, în principiu, tradiție – să te lansezi zgomotos și după să dispari.

Și dacă tot veni vorba de nume noi, o apreciere considerabilă se îndreaptă către Igor Buzurniuc și Lilian Severin, creatorii proiectului Pot Music. Chiar dacă trupa care a câștigat ediția din acest an a reușit să întindă picioarele la scurt timp, proiectul ăsta e unul de mare importanță, pentru că aprinde becul în lumea underground. Trupe cu potențial, dar fără prea multă speranță la viață, beneficiază de o platformă bună de promovare, dar și de master-class-uri care le poate întinde aripile căzute. Pentru mine personal, revelația ediției din acest an a fost proiectul Cosmos în Buzunar. Vocalistul Pavel Olari e, poate, în căutare încă, dar acest om are un farmec deosebit. El știe să se părăsească pe sine și să se scufunde în muzica pe care o cântă. E extrem de empatic și fascinant. Urmăriți-l! Sper că vor exista multă vreme și vor ajunge departe fără a pierde din sensibilitatea, inocența și farmecul pe care-l au.

Și cât mai rămânem la capitolul surprizele anului, nu avem cum trece cu vederea cel mai de impact proiect nou și cel mai promițător debut – The Motans! Motanii, oricât de departe i-ai duce, găsesc casa. Ăsta, însă, a cam încurcat drumurile până a ajuns unde-i e locul – în muzică. A început facultatea de istorie, apoi inginerie, acum psihologie, dar dacă-l asculți atent, fără prea mare efort, îți dai seama că locul său e în scenă, și că unii vor trebui să se înghesuie ca să-i facă loc. Din start a fost raportat la CSD, deși ei nu împart decât viza de reședință la Global Records și stampila de cetățean al Moldovei. Și mai sunt ambii poeți. În rest, caracterele muzicale le sunt total diferite. The Motans încă urmează să-și înfigă tandru gheara până o curge sânge, să-și arate colții de leu, deși el crede că și fiind cuminte poți obține loc în mijlocul scenei. Sper să aibă dreptate la fel de multă precum fler și anul viitor să devină o certitudine în linia artiștilor de clasa întâi, pentru că e relevant. Își construiește rimele abil, săpând adânc în sens, lasă imprimeuri pe suflet, provoacă aritmii, tulburând emoția. Sunt de ascultat, de admirat și le batem din palme!!

Mai avem obligația de a trece la catastiful anului 2016 zborul Viselor Irinei Rimes, ajunsă și ea cu piese în top 10 peste Prut. Mai mult, e una din coproprietarii casei de discuri Quantum Music.

Și dacă mai vreți un nume de care să auziți pentru prima oară, vă ofer. Nu de dragul listei.  Dar pentru că acasă nu știm nimic de el, dar Max Castillo, că de el e vorba, semnează muzică pentru trailerele filmelor de la case mari de producție cinematografică. Are semnat un contract cu Really Slow Motion Trailer Music o companie britanică, furnizoarea number one de muzică pentru producțiile cinematografice hollywoodiene. Vă las aici piesa lui Max „Spreading Wings” pentru trailerul filmului „A United Kingdom”. Sunt sigură că în 2017 vom auzi numele lui Max Castillo și vom admira multe armonii sonore construite de el.

După Eurovision, un concurs în care artiștii se aruncă la fel precum musca la miere, în acest an, am constatat o avalanșă de basarabeni la concursurile de voce din România. Și dacă scena de la Vocea României a fost eliberată în câteva etape de concurenții din Moldova, altfel au stat lucrurile la X Factor, acolo unde în premieră l-am avut în juriu pe Carla’s Dreams, care a trebuit să se desfacă în bucăți ca să reușescă și la X Factor să facă prezență, dar și în turnee în afara României. Prezența CSD la masa juraților mult a însemnat – acest lucru fiind o oportunitate reală de a cunoaște omul din spatele măștii. Chiar dacă un artist e în primul rând voce, atitudine, repertoriu, pentru Carla, lucrurile arată alftel. Masca uneori e impenetrantă, de asta, cred, a acceptat prezența în acest show. Și el a făcut SHOW-ul. Cât de abil a fost în manipulări la nivel psihologic, câte capcane a întins, câte situații de risc a provocat și le-a dus la limită, cât nerv a întins și emoții a stârnit. Iar finalul a încununat opera. Deși atât Delia, cât și Brenciu au avut voci demne de trofeu, am avut senzația că au capitulat toți în fața lui Carla, practic oferindu-i pe tavă trofeul. Caracterul puternic al măștii a fost dominant și rezultatul final al acestui concurs a demonstrat forța reală și masivă pe care o are CSD în România. Olga Verbițchi, basarabeanca de 15 ani, a adus în premieră trofeul X Factor acasă. Felicitări, Olga!

Un lucru mai trebuie menționat la acest capitol. Un aspect pe care trebuie să-l înțeleagă orice voce care aspiră la o carieră. Da, concursurile de acest fel sunt o platformă incredibilă de promovare, dacă ajungi până în finale, și poate chiar o șansă reală de a prinde un contract bun, ca în cazul Nicoletei Nucă, dar fiecare artist trebuie să înțeleagă un lucru simplu – cariera ta este determinată de repertoriu, de talent și atitudine. Dacă pândești doar concursuri, fără a-ți crea un repertoriu, consideră-ți efortul zădarnic, iar odată cu stingerea luminilor și rezultatul nul.

Până a pune ultimul punct, vom constata o data-n plus că efortul aduce rezultat. Implicarea plenară neapărat te va aduce în mijlocul scenei și în iureșul evenimentelor. Și public este pentru toți și pentru fiecare. Această toamnă, plină de concerte gratuite, ne-a demonstrat o data-n pus că dacă ești bun, chiar și după ce te-au aplaudat la liber, oamenii pe care i-ai cucerit, neparat la scurt timp, vor băga mâna în buzunar și vor plăti și bilet ca să te mai vadă o data, fiind convinși că le vei oferi un act artistic sub semnul calității.

Celor care niorlăie că nu au public și nu se simt motivați să investească într-un produs artistic de calitate, le urăm deschidere la minte, în cazul în care pretind talent. Celor care ne-au făcut anul minunat,  oferindu-ne posibilitatea unor evadări de poveste, le Mulțumim și-i aplaudăm în picioare.

2016 poate fi considerat un an bun. Chiar foarte, din moment ce… hop, hop… Eroina.. ne revendicăm dreptul la mândria de a fi oferit un hit international. Carla, cu generozitate, sper să ne dea voie. Bun venit în 2017, care sperăm să fie și mai spectaculos! Inspirație în noul an și ascensiune impresionantă pentru toți care vor da din coate consistent și consecvent! Și dăăăăăăi! Hăi, hăăăi!

Un articol scris de Victoria Cușnir

ULTIMELE