6 lucruri pe care trebuie să le eviți ca părinte dacă îți dorești copii responsabili (Foto)

6 lucruri pe care trebuie să le eviți ca părinte dacă îți dorești copii responsabili (Foto)

Toţi părinţii sunt protectivi faţă de copiii lor şi vor să le facă viaţa cât mai uşoară şi mai fericită. Părinţii au întotdeauna cele mai bune intenţii, dar nu toate comportamentele lor sunt benefice pentru cei mici. Iată câteva dintre greşelile comune pe care părinţii le fac atunci când îşi cresc copiii.

1. Le gătiţi orice îşi doresc

Dacă aţi pregătit o masă delicioasă pentru toată familia şi apoi cel mic cere altceva, cel mai rău lucru pe care îl puteţi face este să gătiţi separat pentru el ceea ce v-a cerut. Acest lucru îl va transforma într-un răsfăţat care va fi întotdeauna pretenţios la mâncare. Dacă sunt destul de mari încât să-şi facă mâncarea, atunci este în regulă, dar nu trebuie să le faceţi pe plac şi să le gătiţi altceva.

2. Le faceţi temele

Ca părinte, aţi putea crede că în felul acesta vă ajutaţi copilul, pentru că ştiţi cât de multe trebuie să facă pentru şcoală şi, bineînţeles, există şi activităţi extraşcolare. Dar aceaste sarcini sunt lecţii necesare pentru viitor. Viaţa nu va deveni mai uşoară pentru ei şi trebuie să înveţe să-şi gestioneze ei înşişi responsabilităţile. Desigur, îi puteţi ajuta şi îi puteţi îndruma, dar nu faceţi niciodată temele sau treburile în locul lor. Acest lucru le oferă o iluzie greşită asupra vieţii.

  3. Le alegeţi îmbrăcămintea

Nu vorbim aici de copiii mici, dar dacă copilul dumneavoastră este puţin mai mare şi vrea să meargă în anumite haine la grădiniţă, atunci lasaţi-i. Un studiu publicat de Academia Americana de Pediatrie a arătat ca alegerea ţinutelor face parte din dezvoltarea şi creşterea lor. Ei trebuie să poată să-şi ia propriile decizii pentru ca să-şi dezvolte personalitatea şi gustul.

4. Le faceţi programul zilnic

Toţi părinţii îşi doresc copii talentaţi şi buni la ceva, dar punându-i să facă o mulţime de activităţi şi umplându-le întreaga zi cu activităţi diferite s-ar putea să nu fie atât de bine pentru ei. Este destul de comun ca părinţii să vrea să-şi îndeplinească visurile din copilarie prin intermediul copiii lor, aşa că îi fac să joace fotbal sau să înveţe balet. Este important să aflaţi şi să înţelegeţi ce-i place copilului să facă. Aşa că oferiţi-i spaţiu pentru a lua propriile decizii.

5. Faceţi curat după ei

Mulţi părinţi ştiu că este mai rapid şi mai uşor să cureţe după copii decât să înceapă se certe cu ei pentru a-i determina să o facă singuri. Dar aceasta este o lecţie importantă pentru cei mici, aşa că, chiar dacă vă enervează, trebuie să le spuneţi întotdeauna să curăţe după ei. Faceţi-i să vă ajute la treburile casnici şi învăţaţi-i aceste responsabilităţi de la o vârstă fragedă.

  6. Le rezolvaţi toate problemele

Aceasta este probabil cea mai frecventă greşeală a tuturor. Părinţii doresc ce este mai bun pentru copiii lor, aşa că încearcă să le rezolve toate problemele pentru a le lua orice grijă de pe cap. Este important ca cei mici să-şi rezolve propriile neînţelegeri, fără ca adulţii să intervină. Acest lucru îi învaţă despre compromis şi empatie şi, totodată, îi face mai buni ascultători şi îi ajută să-şi exprime sentimentele mai uşor.

Sursa