Distribuie prietenilor:

Beyonce, în interviul Vogue: „Aveam 99 de kilograme în ziua în care i-am născut pe Rumi și Sir” (Foto)

Beyonce, în interviul Vogue: „Aveam 99 de kilograme în ziua în care i-am născut pe Rumi și Sir” (Foto)
Distribuie prietenilor:

În interviul acordat Vogue,Beyonce a vorbit despre cariera sa, despre modul în care dorește să își crească copiii și despre schimbările prin care a trecut corpul ei după ce a născut-o pe Blue Ivy și, ulterior, cei doi gemeni.

A post shared by Beyoncé (@beyonce) on


Beyonce a dezvăluit că medicii au obligat-o să stea numai în pat în ultima lună de sarcină când a fost însărcinată cu Sir și Rumi Carter, dar și faptul căa născut prin cezariană, de urgență, deoarece atât viața ei, cât și cea a gemenilor au fost în pericol.

„După nașterea primului meu copil am crezut în lucrurile pe care societatea le spunea despre cum ar trebui să arate corpul meu. Am pus presiune pe mine ca să slăbesc în numai trei luni acele kilograme pe care le-am acumulat cât a fost însărcinată și mi-am programat și un mic turneu pentru a mă motiva că voi face asta. Uitându-mă în spate, a fost un gest nebunesc. Încă mai alăptam atunci când am concertat în 2012 în Atlantic City. După nașterea gemenilor, am abordat lucrurile cu totul altfel.

Aveam 99 de kilograme în ziua în care i-am născut pe Rumi și Sir. Eram umflată din cauza toxemiei și am stat ultima lună de sarcină în pat. Sănătatea mea și a gemenilor mei au fost în pericol, așa că am făcut cezariană de urgență. Am petrecut multe săptămâni la NICU (Secția de terapie intensivă neonatală – n.red.). Soțul meu a fost un soldat și un puternic sistem de susținere pentru mine. Sunt mândră că am putut fi martoră la puterea și evoluția lui ca bărbat, ca cel mai bun prieten și ca tată. Azi, simt că am o legătură cu orice părinte care a trecut printr-o experiență similară. După cezariană, m-am simțit diferit. A fost o operație majoră… am avut nevoie de timp ca să mă vindec, să mă recuperez. În timpul recuperării mele, am învățat să mă iubesc pe mine și să mă îngrijesc și m-am obișnuit să am forme. Am acceptat cum vrea corpul meu să fie. După șase luni, am început să mă pregătesc pentru Coachella. Am devenit temporar vegană, am renunțat la cafea, alcool și toate băuturile cu fructe. Însă am avut răbdare cu mine și m-am bucurat de formele mele mai generoase. La fel și copiii și soțul meu. Cred că este important pentru femei și bărbați să vadă și să aprecieze frumusețea din corpurile lor naturale”.

Beyonce a mai precizat că nici acum nu are corpul pe care il avea înainte de a rămâne însărcinată cu gemeni.

„Și acum mâinile, umerii, sânii și coapsele mele sunt mai mari. Am o mică burtică, de mămică, și nu mă grăbesc să scap de ea. Cred ca așa este realitatea. Atunci când o să fiu pregătită să am un abdomen plat, o să muncesc cu toată puterea până o să obțin rezultate”.

Cântăreața a mai vorbit și despre cum speră să fie viitorul copiilor ei. „Este important pentru mie ca fiicele mele să se vadă pe ele ca CEO, ca șefi și să știe că își pot scrie scenariul propriilor lor vieți – că pot să spună ce gândesc și că nu există limite”.

Beyonce a continuat: „Nu trebui să fie într-un anumit fel pentru a se integra într-o categorie anume. Nu trebuie să fie corecte din punct de vedere politic, atâta timp cât sunt autentice, politicoase, empatice și miloase. Pot să exploreze orice religie, să se îndrăgostească de orice rasă, să iubească pe cine vor să iubească. Îmi doresc aceleași lucruri și pentru fiul meu. Vreau ca el să știe că poate fi puternic și curajos, dar și că poate fi sensibil și bun. Vreau ca fiul meu să aibă un IQ emoțional cât mai mare, să poată fi liber să fie sincer, onest, real. Este ceea ce o femeie își dorește de la un bărbat și sunt acele lucruri pe care noi nu îi învățăm încă pe băieții noștri”.

Beyonce a mai declarat că „Sper să îmi învăț fiul să nu cadă victimă la ceea ce internetul spune despre cum ar trebui el să fie sau cum ar trebui să iubească. Vreau ca el să știe că are voie să își atingă adevăratul potențial ca bărbat și să îl învăț că adevărata magie pe care o are în această lume este puterea de a-și construi propria existență”.

 

elle.ro

zvr
Cum ți s-a părut articolul?

ULTIMELE

zvr
Cum ți s-a părut articolul?