Distribuie prietenilor:

Carla’s Dreams, Irina Rimes și The Motans au cucerit topurile muzicale din România! Cum arată clasamentul (Video)

Carla’s Dreams, Irina Rimes și The Motans au cucerit topurile muzicale din România! Cum arată clasamentul (Video)
Distribuie prietenilor:

Anul 2017 a fost unul plin de reușite pentru artiștii Global Records, iar piesele lansate de aceștia au devenit hit-uri atât în media clasică cât și în online. Conform clasamentului Mediaforest, single-ul „Weekend” a lui The Motans și Delia a cucerit radiourile și televiziunile muzicale și a devenit „Piesa anului 2017”, cu peste 23 de milioane de vizualizări.

 “Nu mă așteptam, este o veste extraordinară și mulțumesc publicului pentru suport, radiourilor și televiziunilor pentru difuzare și Deliei pentru că a acceptat invitația mea de a cânta împreună <Weekend>”, a declarat The Motans.

The Motans feat. Delia – Weekend
 

În topul celor mai difuzate piese din România în 2017, pe locul al doilea se află Carla’s Dreams cu „Până la sânge”, pe locul al șaselea – Delia cu Manache „Rămâi cu bine”, locul al optulea este ocupat tot de Carla’s Dreams cu „Antiexemplu”, și pe locul 11 se află INNA și Erik cu „Ruleta”.

În topul radiourilor și televiziunilor muzicale, cea de-a doua colaborare a lui The Motans cu un artist român – INNA, pentru „Nota de plată”, este pe locul I, cu peste 16 milioane de vizualizări pe YouTube.

The Motans feat. INNA – Nota de plată

În același top, locul al treilea a fost ocupat de Vanotek cu Eneli – „Tell Me Who”, pe locul 5 se află Carla’s Dreams cu „Beretta”, urmat de Irina Rimes cu „Bolnavi amândoi”, iar locurile 8 și 10 le aparțin artiștilor Mira cu „Uit de tine” și Blacklist & Carla’s Dreams cu „Tequila”.

Cel mai recent single lansat de ANTONIA cu Connect-R – „Adio” a devenit, în mai puțin de 24 de ore, hitul numărul 1 în Trending pe YouTube și se menține pe această poziție.

Global Entertainment: Global Records, casa de discuri, Global Booking, agenție de impresariat și ​Global Influencers, ​agenție de influencers marketing, reprezintă artiști de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss, Nicoleta Nucă, GJAN, Karmen, Lucia, MIRA, Lori Ciobotaru, Yanka, Vanotek și influenceri de referință precum Alina Ceușan, Carmen Grebenișan, Laura Mușuroaea, Codin Maticiuc, BRomania, Flick, Mircea Bravo, Ilie, Maximilian, Laura Giurcanu, Selly și mulți alții.

 

zvr
Cum ți s-a părut articolul?
zvr
Cum ți s-a părut articolul?