Distribuie prietenilor:

Cele mai fascinante povești ale destinațiilor turistice pline de spiritualitate (Foto)

Cele mai fascinante povești ale destinațiilor turistice pline de spiritualitate (Foto)
Distribuie prietenilor:

De-a lungul mileniilor, oamenii au creat pe pământ lăcăşuri ale zeilor, ale credinţei şi meditaţiei. Încărcătura energetică sau măcar zestrea culturală şi spirituală a acestor locuri atrag sute de mii de turişti an de an, fie ei credincioşi pelerini sau doar curioşi exploratori.

Aceste destinaţii sacre au, după unii, adevărate zăcăminte energetice pozitive. Oricum ar fi, aceste locuri păstrează mistere şi amintesc de istoria scrisă sau nescrisă a umanităţii. Iată câteva dintre cele mai bune locuri pentru a medita, a restabili şi a vă descoperi partea spirituală, potrivit unui top realizat de The Independent.

Camino de Santiago, Spania  

Pelerinii au urmat Calea Sfântului Iacov la Santiago de Compostela, deoarece în jurul secolului al IX-lea rămăşiţele apostolului au fost găsite aici, într-un mormânt pierdut de mult timp. Pentru o plimbare sacră există Camino Frances, ce presupune o excursie de 780 de kilometri de la Saint-Jean-Pied-de-Port din Franţa până la Santiago. Pentru un pelerinaj mai liniştit, încercaţi Caminho Portugués, care începe la Lisabona, sau Camino Inglés, care începe la portul galician Ferrol.

Insula Paştelui

(sau Rapa Nui) este o insulă polineziană din sud-estul Oceanului Pacific, aflată în cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian. Teritoriu special al statului Chile, anexat în 1888, Insula Paştelui este faimoasă pentru cele 887 de statui monumentale, denumite moai, statui create de către primii locuitori ai insulei.

Cel putin 50 dintre acestea stau încă în picioare, impasibile, unele dintre ele privind oceanul. Aceşti monoliţi, extrem de înalţi şi care cântăresc câteva tone, păstrează un mister încă neelucidat. Nu s-a descoperit deocamdată cum poporul Rapa Nui a cărat statuile din cariera de rocă vulcanică aflată în mijlocul insulei până pe coasta insulei, aflată la aproximativ 25 de kilometri departare.

Muntele Kailash (Muntele de cristal), Tibet

Muntele Kailash este un vârf din munţii Himalaya, situat la graniţa dintre Tibet şi Nepal. Muntele este un loc sacru de pelerinaj în patru religii asiatice, hinduism, budism, jainism şi bön (şamanismul tibetan), deoarece este considerat lăcaşul zeilor:

În hinduism, muntele este considerat casa zeului Shiva; în budism, muntele este considerat casa lui Buddha Demchok; în jainism, muntele este considerat locul unde Tirthankara Rishabha a atins moksa (eliberarea); iar în bön, muntele este considerat sursa magiei şi a energiei spirituale.

Pelerinii pornesc într-o călătorie lungă pe platoul tibetan pentru a finaliza un kora, un pelerinaj circular în jurul muntelui. Se spune că efectul unui kora este acela de a elibera karma rea, dacă este făcut o singură dată, în timp ce 108 kora duce la o iluminare completă. Traseul însumează 52 de kilometri.

Lourdes, Franţa  

Încă de la vârsta de 14 ani, Bernadette Soubirous a avut o viziune despre Fecioara Maria în 1858, iar micul oraş din Lourdes, situat la poalele Pirenei, a devenit o afacere de succes. Peste 200 de milioane de persoane l-au vizitat încă din anii ’60. Sanctuarul cuprinde în prezent numeroase capele şi biserici, Peştera Apariţiilor (unde a apărut Fecioara) şi 17 băi unde pelerinii se pot scufunda în apele vindecătoare. Până în prezent, Biroul de Observări Medicale din Lourdes a recunoscut în mod oficial 69 de cazuri ca fiind miracole.

Ierusalimul vechi, Israel  

Unul dintre cele mai vechi oraşe ale lumii, Ierusalimul, a fost atacat, asediat, distrus şi reconstruit de mai multe ori de-a lungul mileniilor. El continuă să fie sacru pentru cele trei mari religii monoteiste: iudaismul, creştinismul şi islamul. Admiraţi moscheea de pe Muntele Templului, urmăriţi pelerinii evrei împingând kvitlach-ul în crăpăturile Zidului de Vest şi urmaţi Via Dolorosa – „calea suferinţei“ – drumul despre care se spune că este calea pe care a călătorit Iisus la răstignirea sa.

Varanasi, India  

Râul Ganges este cea mai sacră parte a Indiei; atât de venerată încât a devenit prima entitate non-umană din ţară care beneficiază de aceleaşi drepturi legale ca o persoană. Varanasi, pe malul stâng al Gangelui din statul Uttar Pradesh, este unul dintre cele mai sfinte tirthas – locuri de trecere spirituală care permit oamenilor să acceseze divinitatea. Milioane de hinduşi vin aici să se îmbăieze, să se roage şi să moară.

Cape Reinga, Noua Zeelandă

Cape Reinga, situat la nordul extrem al Insulei de Nord, este unul dintre cele mai spirituale locuri ale populaţiei Maori. Este locul unde se spune că sufletele decedaţilor coboară în lumea de dincolo.

Avebury, UK  

Avebury este un monument neolitic format din trei cercuri de piatră, în jurul satului Avebury din Wiltshire, aflat în sud-vestul Angliei. Unic printre monumentele megalitice, Avebury conţine cel mai mare cerc de piatră din Europa şi este unul dintre cele mai bine cunoscute locuri preistorice din Marea Britanie.    Este atât o atracţie turistică cât şi un loc de importanţă religioasă a păgânilor contemporani. Scopul său original este necunoscut, deşi arheologii cred că a fost cel mai probabil utilizat pentru o anumită formă de ritual sau ceremonie. Monumentul Avebury a fost o parte a unui peisaj preistoric mai mare care conţinea mai multe monumente vechi din apropiere, inclusiv West Kennet Long Barrow şi Silbury Hill.   Dacă sunteţi interesat de peisajele antice, atunci porniţi de-a lungul râului Ridgeway, care începe aici şi se spune că este cel mai vechi drum al ţării.

 

Sursa: adevarul.ro

zvr
Cum ți s-a părut articolul?

ULTIMELE

zvr
Cum ți s-a părut articolul?