Distribuie prietenilor:

De ce este bine să călătorești toamna? Vezi 8 cele mai frumoase destinații pentru o vacanță în acest sezon (Foto)

De ce este bine să călătorești toamna? Vezi 8 cele mai frumoase destinații pentru o vacanță în acest sezon (Foto)
Distribuie prietenilor:

Toamna este un anotimp perfect pentru a continua călătoriile pregătite încă din vară, ba mai mult, unele destinații îți pot oferi priveliști multicolore cum doar în acest sezon poți vedea.

Vezi mai jos 7 locații perfecte pentru a organiza o vacanță de vis în această toamnă.

Sevilia, Spania

Cunoscută ca „tigaia încinsă a Spaniei”din cauza temperaturilor de 40 de grade celsius, Sevilia poate fi o experiență dureroasă vara. Dar dacă plănuiești o vizită aici o lună-două după sezon, vei nimeri momentul perfect!

Vei găsi străzi ce miros a flori de portocal, piețele umbroase vor fi pline cu localnici bând bere rece și mancând tapas, iar nopțile vor fi lungi și răcoroase.

Centrul istoric al orașului este foarte compact și lipsit de pante, încât e o plăcere să îl vizitezi și să te cufunzi în cultura teatrală cu influențe arabe.

Dacă vrei să te răcorești după o zi de mers, alege una dintre piscinele de acoperiș, sau încearcă parcul acvatic Isla Mágica.

Belfast, Irlanda

Nasul roșu al iernii începe să se ițească timid de după arțarii tomnatici, iar dacă dacă tu vrei o imagine de ansamblu asupra orașului Belfast, îți recomandăm o excursie către vârful Black Mountain pentru o priveliște care se întinde pe tot cuprinsul golfului Strangford Lough. Explorarea acestor ape britanice sau o plimbare de-a lungul țărmurilor nuanțate în portocaliu sunt amândouă scuze excelente pentru a ateriza fără rușine la una dintre mesele de la Crown Liquor Saloon și a te încălzi cu un cocktail pe bază de gin.

Hai să îți mai dăm un pont! Dacă cumva te te afli aici cu mașina merită să faci o vizită fermecătoarelor cercuri de piatră de la Beaghmore. Și să nu care cumva ca, în vizita spre celebra distilerie de wiskey Old Bushmills Distillery, să nu îți acorzi o plimbare pe Dark Hedges, un drum deasupra căruia fagii se îmbrățișează.

Ontario, Canada

Îmbrățișați transformarea dramatică pe care o aduce toamna în întreaga provincie a Canadei, Ontario, de la sfârșitul lunii septembrie până în octombrie.

Nu este prea departe de Toronto, Parcul Provincial Algonquin este de 7,725 kilometri pătrați de pădure densă, râuri și lacuri pline. Răsfățați-vă într-o canoe printre cele mai frumoase priveliști ale arborilor de arțar și stejarilor roșii, admirând tonurile de foc care se reflectă în apă.

Pentru ceea ce Winston Churchill a numit-o „cea mai drăguță după-amiază de după-amiază din lume”, luați peisajul tipic impresionist al parcului din Niagara sau, dacă preferați să explorați pe jos, excursii printre copaci vechi de 1000 de ani până la marginea pe partea stâncoasă a Parcului Național Peninsula Bruce.

Toscana, Italia

Puține țări acordă atâta importanță culturală recoltei de toamnă precum Italia. Datele exacte ale evenimentelor se schimbă de la an la an în funcție de vreme, dar în toată țara se organizează Sagre (festivalurile recoltei) pentru a sărbători strugurii, castanele, ciupercile, dovlecii sau chiar mămăliga.

Momentul perfect pentru a vizita Toscana este de la mijlocul lunii Sepembrie până la începutul lui Octombrie, când temperaturile nu sunt prea ridicate în timpul zilei, iar serile sunt ușor răcoroase. În această perioadă, regiunea renumită pentru tradiția gastronomică abundă în culori, sunete și arome ale vieții de la țară.

Participă la vechea tradiție Vendemmia (culesul viei) și află mai multe despre vinurile locale și procesul de fabricare, sau mergi în căutarea trufelor în pădurile toscane (și nu rata o porție de paste autentice cu hribi!).

Dacă ajungi mai spre sfârșitul sezonului, vei prinde recolta de măsline – ceea ce înseamnă că nu trebuie să ratezi o degustare de ulei de măsline proaspăt.

Muntele Fuji, Japonia

Toamna, Muntele Fuji este o combinație de frunze de un roșu izbitor și ape care împrăștie pacea odată cu albastrul curat. Splendoarea naturii este celebrată aici în fiecare an în timpulFujikawaguchiko, Festivalului Frunzelor de Toamnă , închinat nuanțele de roșu ale cireșelor și arțarilor care îmbracă pământul. Standurile de mâncare și savurarea deliciilor japoneze sub clar de lună sau sub frunzele luminate ale copacilor croiesc drum lin către o noapte romantică la poalele muntelui.

Lasă în urmă ceața ce plutește deasupra Lacului Kawaguchiko, bucură-ți pașii cu pantele Muntelui Fuji, iar privirea cu pădurea galbenă de pini karamatsu. S-ar putea să simți nevoia ca cineva să te ciupească pentru a te convinge că ceea ce vezi este realitate; contrastul perfect dintre roca vulcanică de culoare obscură, galbenul pinilor și vârful înzăpezit al muntelui este la fel de real ca ecranul pe care îl ai în fața ochilor. Și cam așa arată toamna în Asia.

Lisabona, Portugalia

Unul dintre avantajele vacanțelor în afara sezonului sunt prețurile scăzute. Dacă ești în căutarea unei destinații accesibile, capitala Portugaliei, Lisabona, este cât se poate de ieftină după plecarea turiștilor.

Soarele încă strălucește toată ziua, vremea e frumoasă însă nu sufocantă, iar hotelurile și restaurantele se întrec în oferte și reduceri.

Alege să te cazezi în centrul orașului pentru a-i explora istoria și arhitectura milenară, fără a fi nevoit să te strecori prin mulțimea de turiști, sau ia trenul timp de 30 de minute și relaxează-te la plajă.

Pentru mai multe informații cu privire la cele mai ieftine momente pentru a călători, vizitează Travel Saver Calendar.

Lodz, Polonia

Descoperă culorile de toamnă ale orașului Lodz în timp ce pupilele ți se măresc de uimire la vederea frunzelor portocalii-strălucitoare din Parcul Staromiejski. Acest oraș polonez pune laolaltă vechi fabrici de cărămidă roșie și fațade de clădiri în stil Art Nouveau peste care rebelii au stropit peisajul cu picături de artă stradală. Rezultatul acestui mix? Nimic mai puțin decât un oraș transformat într-o adevărată galerie de artă. Îți va placea să te plimbi de-a lungul Străzii Piotrkowska în compania clădirilor pictate în culori fără de rușine (luminate pe timp de noapte); vei avea senzația că, din negura tufișurilor, pot apărea oricând camere de filmat pentru a te face protagonist într-unul din filmelele lui Roman Polanski.

Și ciulește bine urechile pentru că se aude cum că Lodz nu stă prost deloc la capitolul ”viață de noapte”. De fapt, reputația-i nu e deloc de trecut cu vederea dacă e să o spunem pe șleau. Iar dacă ajungi aici la sfârșit de vară, s-ar putea chiar să prinzi un super concert în Manufaktura, fostă și restaurată fabrică de textile în secolului XIX. Și dacă-i pe-așa, să faci bine să arestezi o bere-a casei în Bierhalle. Așa… ca să mai uiți c-a mai trecut o toamnă peste Europa.

Markt Hartmanndorf, Austria

Terenurile sunt cultivate, iar soarele atârnă într-un petic deasupra satului Markt Hartmannsdorff din landul austriac Stiria. Da, poate că iarna bate deja gongul, dar tot mai rămâne ceva timp pentru a te bucura de clima blândă de toamnă înainte ca zăpada să înghită întreg satul.

Toate drumurile conduc către turnul înalt de 36 de metri al bisercii, iar acesta este cu atât mai vizibil pe măsură ce copacii încep să-și lepede frunzele. Cei 3000 de locuitori cât însumează sătucul nu vor face decât să te smulgă din agitația urbană și să te așeze apoi, blând, într-un perfect peisaj rural înconjurat de natură. Asumă-ți luxul de a te trezi în camera primitoare a unei ferme din partea locului și află că zilele de toamnă timpurie sunt perfecte pentru a asista la recoltarea fructelor și la alte asemenea activități a la Moromeții. Fără îndoială, Markt Hartmannsdorf este unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat în septembrie.

 

Sursa

ULTIMELE