Distribuie prietenilor:

Etalează-ți ținuta la patru ace pe „covorul roșu de la Hollywood”. Evenimentul premieră care se va desfășura la Chișinău

Etalează-ți ținuta la patru ace pe „covorul roșu de la Hollywood”. Evenimentul premieră care se va desfășura la Chișinău
Distribuie prietenilor:

Îți plac filmele și actorii americani? Atunci poți fi mai aproape de ei fără a pleca la Los Angeles. Venind în seara de 23 februarie la America House Chișinău vei avea ocazia, în persoana voluntarilor de la Centru, să întâlnești celebrități precum Lady Gaga, Rami Malek, Melissa McCarthy care vor străluci pe covorul roșu. În continuare Cristina Panov, manager de proiect la America House, ne va povesti despre un eveniment mai neobișnuit pentru Moldova.

„Born to Oscar”

„Intitulat de public <<Born to Oscar>>, evenimentul este o variantă locală a ceremoniei de decernare a premiilor Oscar care are loc anual la Los Angeles. Astfel, aflându-ne la prima ediție vom încerca să aducem în Centrul nostru atmosfera de „glamour” prezentă la Hollywood. Vom avea stele, vom avea covor roșu și celebrele statui Oscar care au fost printate prin tehnologi 3D și vor fi înmânate câștigătorilor. Publicul prezent la ceremonie va alege care este cel mai bun film, cea mai bună actriță și cel mai bun actor. Pentru asta am ales 4 filme(<<Bohemian Rhapsody>>, <<Black Panther>>, <<Green Book>>, <<A Star is Born>>) din lista de nominalizări la Oscar din acest an, 3 actori (Bradley Cooper, Rami Malek, Viggo Mortensen) și 3 actrițe (Lady Gaga, McCarthy, Olivia Colman). La fel, va fi și o nominalizare aparte și anume, cel mai bun actor-interpretat, adică unii
voluntari ai America House vor intra în pielea unor celebrități precum Bradley Cooper, Lady Gaga, Rami Malek, iar publicul va alege cui i-a reușit mai bine această metamorfoză.”

voluntarii

Îmbracă costumul la patru ace și ia cea mai elegantă rochie

„Toți cei care vor veni vor avea ocazia să strălucească în cel mai frumos outfit (ținută de seară) pe care îl au în propria garderobă. Este necesar să vină îmbrăcați ca pentru covorul roșu.”

Mișcarea #Me Too

„Nu doar vom decerna premii, dar vom discuta și despre o mișcare foarte importantă, mișcarea hashtag Me Too care a început în anul 2006, în America, dar a devenit virală în octombrie 2017. Prin intermediul ei se tinde stoparea abuzurilor sexuale. Moderatorii noștri vor vorbi la acest subiect încercând prin acest mod să sensibilizeze publicul din Moldova în privința abuzurilor sexuale care nu se fac auzite. Despre această problemă trebuie să discutăm pentru că conform statisticilor doar 20 la sută din numărul total de abuzuri sunt raportate.”

Multă engleză și popcorn

„Toate peliculele vor fi difuzate în limba engleză, iar cei prezenți vor avea ocazia să discute cu voluntarii noștri veniți din America. Vor fi și câteva pauze de ceai cu gustări și popcorn.”

Premii-surpriză

„La final se va desfășura o tombolă cu premii care rămân a fi surpriză până în ziua evenimentului. În cadrul concursului vor fi împărțite câte două bilete cu același număr unde, unul va fi aruncat în bolul de extragere, iar celălalt va rămâne la participant. Atunci când, numărul va fi extras concurentul va trebui
în câteva minute să alcătuiască un mic discurs de mulțumire asemănător celor de la Oscar și să-l prezinte celorlalți. După care juriul va alege care este cel mai bun și va oferi cadouri.”

Așadar, dacă dorești să petreci timpul într-o atmosferă mai neobișnuită alătură-te la America House sâmbătă, 23 februarie, ora 15 și decide cine va fi cel mai bun. Pentru a participa la eveniment, nu uita să te înregistrezi! Limita de vârsta 14-35 ani!

Știai că… ?

*

Prima ceremonie de decernare a premiilor Oscar s-a desfășurat la 16 mai 1929, la hotelul Hollywood Roosevelt, dar numele preminaților cunoscându-se deja de la 18 februarie.

**

Conform unei legende numele acestui premiu a apărut după ce actrița Margaret Herrick ar fi exclamat la vederea statuetei că seamănă cu unchiul ei Oscar.

***

Lewis Milestone sau Lev Milștein (născut la 30 septembrie 1895, Chișinău, Basarabia, Imperiul Rus – decedat la 25 septembrie 1980, Los Angeles, California, SUA) a fost prima persoană care a câștigat două Oscaruri, pentru cel mai bun regizor și cel mai bun film.