Distribuie prietenilor:

Festivalul Internațional de Muzică ,,Mărțișor – 2018” va cuprinde 54 de spectacole! Programul complet (Foto)

Festivalul Internațional de Muzică ,,Mărțișor – 2018” va cuprinde 54 de spectacole! Programul complet (Foto)
Distribuie prietenilor:

În perioada 1-10 martie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în comun cu instituțiile concertistice din subordine, organizează Festivalul Internațional de Muzică ,,Mărțișor – 2018”.

Întreg programul spectacolelor a fost prezentat astăzi, 26 februarie, în cadrul conferinței de presă dedicată acestui eveniment cultural de mare amploare. Ministrul Monica Babuc a vorbit despre prezența mai multor artiști și colective artistice din străinătate, diversitatea spectacolelor care vor fi prezentate, inclusiv de îndrăgitele orchestre și ansambluri autohtone, precum și despre premierele ediției curente. ,,În acest an, Festivalul va purta genericul „Mărțișorul e iubire” și va fi dedicat unui eveniment special, și anume înscrierii, la 6 decembrie 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a Mărțișorului”, a menționat oficialul.

Ediția din acest an va cuprinde 54 de spectacole muzicale organizate de către: Î.S. Organizaţia Concertistică şi de Impresariat „Moldova-Concert”, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, Sala cu Orgă, Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”. Dintre acestea, 26 concerte vor fi organizate în diferite raioane ale țării: Anenii-Noi, Bălți, Soroca, Glodeni, Căușeni, Criuleni, Ungheni, Ialoveni, Ștefan-Vodă, Orhei, Nisporeni, Rezina, Strășeni, inclusiv 4 în oraşul Tiraspol.

La „Mărțișor” vor evolua artiști și colective artistice renumite din afara țării, precum: „Ottawan” (Germania), „Afric Simone” (Belgia), Ansamblul academic de dansuri „Virskii” (Ucraina), „Ricchi E Poveri” (Italia), Marcos Ayala (Argentina); „Anda Union” (China), Antonia & Alex Velea, Delia (România), „Cамоцветы” (Federația Rusă), Corul de Bărbați „Mdzlevari” (Georgia), Formația „Mirage” (Letonia), artiști din Portugalia, Cehia, SUA.

Tradițional, Festivalul aduce în fața publicului și cele mai renumite colective artistice din țară: Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”, Orchestrele de muzică populară „Lăutarii”, „Folclor”, „Fluieraș”, „Mugurel”, ansamblul de acordeoniști „Concertino”, „Alex Calancea Band”, Formația Milenium, etc.

Inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor – 2018” va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac”, în cadrul unui concert de gală cu evoluarea artiștilor Valentina Naforniță, Mariana Bulicanu, Inna Novac, Geta Burlacu, Cornelia și Marcel Ștefăneț, Dumitru Mîțu, Viorica și Mihai Agafița, Igor Țurcanu, Andrei Jilihovschi, Alexandra Conunova, Corul de Bărbați „Mdzlevari” (Georgia), Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Jazz Orchestra AMTAP, formația „Brio Sonores”, Marcos Ayala (Argentina) ș.a.

Program_Martisor_2018

De asemenea, ecourile ,,Mărțișorului” vor ajunge și în diasporă. Astfel, în orașele Paris, Lisabona, Madrid, Haga, Bruxelles, Atena, București și Barcelona vor fi organizate diferite manifestări culturale: concerete, expoziții, ateliere de realizare a mărțișoarelor, serate de creație etc.

 foto: publika.md

zvr
Cum ți s-a părut articolul?

ULTIMELE

zvr
Cum ți s-a părut articolul?