Distribuie prietenilor:

Inspirația lui Doru Curoșu: „Să iubim, să călătorim, să ne facem prieteni și să învățăm mereu lucruri noi” (Foto)

Inspirația lui Doru Curoșu: „Să iubim, să călătorim, să ne facem prieteni și să învățăm mereu lucruri noi” (Foto)
Distribuie prietenilor:

Tu când ai simțit că ești inspirat și ai putea să schimbi lumea cu ideile tale? Cu siguranță fiecare avem momente când ceea ce numim noi inspirație ne dă energie pentru a face lucruri deosebite. În fiecare săptămână îți vom prezenta inspirațiile unor oameni care îi motivează și pe cei din jurul lor prin succesele, felul lor de a fi. În acest articol veți descoperi ce îl inspiră și îl motivează pe Doru Curoșu, trainer – DORU Curoșu – Training & Team Building. 

Cine e Doru Curoșu?

Îmi place să spun că Doru Curoșu e un colecționar de experiențe unice și memorabile care îi definesc  personalitatea. Din sport și educație formală, în educație non-formală și voluntariat național și internațional. Un tânăr ambițios, visător. Un visător plin de ambiție și dorință de a face ceva important pentru țara lui și de a deveni vocea tinerilor. Un călător și un ambasador al Moldovei în felul său creativ, în toate proiectele internaționale în care reprezintă țara. Un visător ambițios care vrea să demonstreze că oricine poate reuși să devină un exemplu pozitiv de succes, un agent al schimbării, în primul rând pentru sine, apoi pentru comunitate.

Motivația

Pe parcursul activității de voluntariat, am îndrăgit domeniul de educație, de aici, am ajuns la moment să lucrez ca trainer. Eu „schimb lumea” prin proiecte și training-urile pe care le livrez. Am început să găsesc anumite probleme în gândirea tinerilor, ca să le schimb prin lucrul asupra acestora. Totul depinde de atitudine. Mi-am dat seama că mulți tineri s-au implicat în voluntariat fiind inspirați de mine și colegii mei. Echipele cu care am lucrat o perioadă au avut un impact deosebit asupra multor tineri. Asta mă inspiră cel mai mult și consider că e un mare plus, fiindcă partea cu schimbatul e molipsitoare.

De fapt, sunt multe lucruri care mă inspiră. Matthew McConaughey, când a luat Oscarul, spunea un lucru pe care eu îl aveam în subconștient – ”liderul și persoana care mă inspira sunt tot eu, doar că peste 10 ani.” El spunea că este un ideal pe care niciodată nu-l va atinge, niciodată nu va fi safisfăcut de persoana sa, de ceea ce este la moment, peste 10 ani inspirația sa va fi el însuși, dar deja peste 20 de ani. Respectiv nu va fi inspirat de ceva anume, dar doar de faptul de a fi mai bun. Asta este și motivația mea, de a fi mai bun decât sunt acum, să nu am o limită, să învăț lucruri noi. Nu poți motiva pe alții dacă tu nu ești motivat!

Oameni care îl inspiră

Pe 16 aprilie a fost ziua de naștere a lui Charlie Chaplin, pe care îl descoperisem în primul an de facultate și am început să privesc toată creația sa. În unul din filmele lui el critică societatea din acea perioadă, în timpul celui de-al doilea război mondial și la sfârșit de film are un discurs minunat de vreo 5 minute, în care vorbește despre o realitate valabilă și astăzi. Pentru acest film el a fost deportat din America pe 20 de ani și i-a fost interzis să revină în țară, s-a mutat cu traiul în Elveția și peste 20 de ani a fost invitat în USA, la ai săi 70 de ani pentru ca America să-și ceară scuze și în pofida tuturor greutăților el a reușit să schimbe omenirea și să ajungă o valoare națională.

Inspirație

Probabil că cel mai bun sfat pe care l-aș putea da tinerilor este să nu irosești timpul, să faci lucruri utile, să participi la proiecte de dezvoltare personală, traininguri, conferințe, să aplici mereu și oriunde, chiar dacă simți că nu ești pregătit, oricum să aplici ca să primești feedback, să te descoperi pe tine, calitățile tale și de ce nu, să încerci cât mai multe domenii pentru a te regăsi, defapt, cea mai critica perioadă pentru un tânăr e 18-24 ani cînd îți alegi facultatea și jobul căruia pentru viitor o să te dedici.

Un lucru pe care l-am învățat în toți acești ani, este că noi suntem totalitatea experiențelor pe care le trăim, noi suntem fiecare om cu care am interacționat, fiecare moment de succes și fiecare eșec. Dar cel mai important, noi suntem modul în care am trăit fiecare moment din viață, și lucrurile învățate. Să iubim, să călătorim,să ne facem prieteni și să învățăm mereu lucruri noi.

Asta ar fi cea mai mare provocare – să știm să ne trăim viața la maxim și să savurăm fiecare clipă, așa cum este, bună sau mai puțin. Să ne învățam lecția și să mergem mai departe cu mai multă ambiție și entuziasm!

”Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia este ceea ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi despre tine, este problema lor.” (Charlie Chaplin)

 

Sursa foto: Arhiva personală/Doru Curoșu

 

ULTIMELE