Distribuie prietenilor:

Învață trucurile pentru un machiaj de birou reușit! Pune accentul pe prospețime (

Învață trucurile pentru un machiaj de birou reușit! Pune accentul pe prospețime (
Distribuie prietenilor:

Avem machiaj de zi, machiaj de seară, machiaj pentru evenimentele speciale (nunți, botezuri etc) dar și machiajul de birou. Pentru acesta din urmă este foarte important să ții cont de următoarele reguli.

În primul rând gândește-te la locul unde lucrezi. Dacă lucrezi într-o bancă, machiajul va fi mult mai simplu și mai restrictiv decât machiajul purtat de o femeie care, de exemplu, lucrează într-o agenție de publicitate.

Dacă vrei să arăți bine pe parcursul întregii zile, sau, mai ales, ai și o întâlnire la care trebuie să te prezinți impecabil, poartă mereu în geantă produsele necesare pentru retuș.

Ca machiajul să treacă cu bine peste cele minim 8 ore petrecute la birou e important să folosești o bază. Bază de machiaj pentru ten, care păstrează fondul de ten la locul lui, și bază de machiaj pentru pleoape ce împiedică fardul să migreze.

Dacă ai tenul mixt sau gras păstrează mereu la îndemână acele șervețele speciale care absorb sebumul. Tapotezi ușor zonele în care pielea a început să lucească și ești din nou fresh.

Dacă după program vrei să ieși în oraș, fă-ți pe timpul zilei un machiaj care poate fi transformat înainte să pleci de la birou, dar fără să te complici prea mult.

Eventual intensifică nuanța fardului sau adaugă un ton mai închis, ia cu tine un ruj roșu sau, de ce nu, într-o culoare electrică, nonconformistă.

Ai avut o perioadă mai încărcată? Asta se vede și pe față, așa că nu uita de sfânta treime a prospețimii: fardul de obraz, iluminatorul și anticearcănul.

Fardul de obraz care trebuie să fie delicat, nu să iasă în evidență prea mult. Tușele de lumină desigur sunt esențiale.

Folosește cu încredere iluminatorul, indiferent că este sub formă de pudră sau cremos, dar nu exagera. Captezi lumina, nu te transformi în girofar.

Cât despre anticearcăn, alege-l cu două tonuri mai deschis decât fondul de ten și dacă este nevoie reaplică-l pe parcursul zilei prin tapotări fine.

Însă ai grijă să nu încarci zona de contur a ochilor, și în final să arăți chiar mai obosită decât ești.

 

Viva.ro

Foto: Pinterest 

zvr
Cum ți s-a părut articolul?

ULTIMELE

zvr
Cum ți s-a părut articolul?