Moldocrescendo, între trend și tradiție: Strategii moderne pentru muzică nobilă

Moldocrescendo, între trend și tradiție: Strategii moderne pentru muzică nobilă

Moldova are oameni minunați! Moldova are diasporă de milioane! Nu doar pentru faptul că s-au mobilizat într-un mod de admirat pentru a ieși la vot, dar și pentru că unii scriu cărți acolo unde-s ei, scriu în limba română, iar lansările le fac acasă. Alții, vin acasă în vacanțe aducând muzică! Studenții, evident nu se înscriu în categoria diaspora, dar niciodată nu se știe ce va alege un muzician școlit afară. Să revină aici unde un instrumentist din orchestra simfonică trebuie să cânte pe la nunți ca să-și asigure minimul e existență, sau vor rămâne afară, unde șansa unei cariere e mult mai mare.

Marcel Lazăr care a studiat pianul la Mozarteum University din  Salzburg, Austria, Dan-Iulian Druțac care studiază vioara la Guildhall School of Music and Drama din Londra si Constantin Borodin, student la Hogeschool din Belgia unde studiază violoncelul. E un trio frumos creat de tineri minunați! Își fac studiile în Europa, iar în vacanțe încearcă să susțină examen unul în fața altuia și apoi în fața publicului de acasă.

Dan-Iulian Druțac, Marcel Lazăr, Constantin Borodin

Dan-Iulian Druțac, Marcel Lazăr, Constantin Borodin

Deci, pe 7 decembrie, la Sala cu Orga intră toți în limita locurilor disponibile. Intrare liberă. Dacă vă place cum pun sufletul în muzică, la plecare, lăsați un bănuț! Dacă nu aveți, ei nu se supară. Cântă pentru toți… dar tot e frumos să lăsați copiilor ceva în buzunar, că muzica umple sufletul, nu și stomacul, sau nu plătește avionul (mai ales că Dan Iulian Druțac a ratat zborul și a achitat dublu drumul spre casă). Moldo Crescendo Trio, rup acum strunele repetând.

15135831_1817549561835494_4326986172923685862_n

Bine ați revenit, băieți! Dan ce-ai pățit – ai adormit sau nu ai trecut face control la vamă?

MCT: Bine v-am regăsit! Sunt zile mai puțin norocoase. S-au adunat mai multe întâmplări nefericite și în final am ratat și avionul.

Cât de diferită e școala din afară de a noastră? Dan, Marcel, Constantin?

MCT:  Diferită. Acolo e o altă apropiere față de student. Nu studiezi aceleași materii de rând cu toți cum e la noi. Fiecare își alege obiectele în dependență de felul cum își vede cariera. Una din părțile frumoase e că ai mereu concerte ale marilor muzicieni ai momentului, care mai oferă și master class. Direcțiile muzicale sunt mai variate și tu, poți asculta această muzică în sala de concert. Profesorul meu de violoncel de la București, Marin Cazacu a studiat în multe școli europene și asta l-a făcut un profesor de primă linie, pentru că el cunoaște direcțiile, are practice diferite. Deci am avut noroc de un foarte bun profesor de violoncel – spune Constantin. El a pus baza unei bune școli de violoncel în România, recunoscută și pe plan european.

Apropos, se spune că școala de vioară de la Chișinău e una bună…

MCT:  Da? (râd)… Da, chiar e bună, sau a fost bună, pentru că a mai scăzut nivelul între timp…

MCT:  În schimb, se spune că avem carențe la capitolul suflători..

Nu doar. Și școala de percuție lasă mult de dorit… noi, în general suntem în descreștere, dar mai avem noroc de câțiva profesori foarte buni, care întrețin un nivel. Plus că și tineri talentați care să vrea să facă școala acasă sunt tot mai puțini. Toți cei buni preferă să plece. Dar e de datoria noastră să avem atitudine serioasă atunci când ai noroc de un profesor bun de generație veche. Din păcate, pe an ce trece, acești minunați profesori se sting din viață.

Voi, că tot faceți scoli serioase afară vă vedeți pe post de profesor acasă?

MCT:  Da, ne vedem, dar numai după ce ne realizăm la maximum pe plan profesional și dezvoltăm cariere solistice. Chiar ne dorim mult.

În același timp, dacă ne depărtăm un pic de muzica academică și aruncăm o privire în showbiz, se vede cu ochiul neînarmat că avem destul de multe nume care țin pozițiile de top în clasamentele românești și chiar 3 nume de succes internațional, ceea ce pe cap de locuitor pare, totuși, o performanță de admirat.

Da da, noi avem multe talente pe metru pătrat. E chiar o bucurie. Și la capitolul academic nu e rău.

În scurtele voastre vacanțe, voi reușiți să organizați și concerte. Aveți așa mult timp pentru odihnă și vă plictisiți? Care e motorașul vostru?

MCT: Avem timp suficient să facem schimb de idei și să ne povestim aventurile, dar pentru noi este benefic și să cântăm împreună, să facem schimb de experiență și de tot ce am învățat timp de jumătate de an, așa cum studiem la scoli diferite. După fiecare jumătate de an facem un check point să vedem care și cum a progresat.

Un fel de examen unul în fața altuia?

MCT:  Un examen indirect. E curios să urmărești ce s-a schimbat în modul de a cânta al colegilor. Adunăm know-now-urile din interpretare. Sau noile direcții în materie de compoziție. Discutam tot ce apare nou, încercăm… Suntem mânați mai mult de bucuria și plăcerea de a cânta împreună.

Voi sunteți interesați mai mult de interpretare sau compoziție?

MCT:  Și una și alta ne interesează în egală măsură. Cândva asupra interpretării, nimeni nu insista prea mult. Adică nu era elementul cel mai important. Înainte compozitorul scria, tot el interpreta cum se pricepea… Azi sunt scoli care promovează diferite stilistici de interpretare și e bine să cunoști de toate.

Ce chestie interesantă… apropos, în muzica comercială exista teoria unui aranjament, linie, manieră de interpretare depășită, sau a unei viziuni muzicale progresiste, conforme tendințelor. Treaba asta e valabilă și pentru muzica simfonică?

MCT:  Da, termenii aceștia sunt perfect valabili și pentru domeniul academic. Tendințele de altă data nu mai sunt valabile azi. Se produc transformări nu doar greu de urmărit, dar și greu de acceptat, de înțeles. Prea o luăm razna în toate domeniile artistice. Azi de multe ori un conglomerat de sunete are pretenția de a fi numită muzică. Când mergi la un concert de muzică contemporană auzi ”societatea” noastră. Haosul care tronează în felul nostru de a simți, de a trăi, de a gândi se reflectă perfect în muzică. Artiștii înainte aveau mai mult timp pentru creație, pentru a o simți, a ordona. Azi, de cele mai multe ori auzi bubuială și asta vrea cumva să impresioneze. Se compune ca pe Facebook.

Ași vrea să pronunț un nume, dar să nu râdeți tare: Ludovico Einaudi care e foate titrat de la o vreme, poate fi considerat un fel de Paolo Coelho al genului?

MCT:  Da, da. Ca să nu intrăm în detalii, să ne oprim la Coelho. E mega decentă comparația.

Îmi dați niște nume de compozitori contemporani care mai au tendința de a scrie muzică, dar nu de a sparge tipare prin tot felul de efecte sonore cu pretenția de muzică?

MCT:  John Williams ar fi un nume… în mare parte, cred, sunt compozitorii care scriu muzică pentru filme…

Păi în cazul acesta vorbim de un gen aparte…

MCT:  Oricum ar fi, acum minimalismul e pe tron, asa ca scoala americană minimalistă are de oferit cei mai mulți compozitori, sau cea vieneză. Există o tendință de divizare. Peste tot în lume există compozitori mai mari mai mici. Fiecare e cu școala lui.

Recent am avut un concert de muzică nouă pentru clasa compozitorilor la universitatea noastră și balconul era ocupat de muzicieni care la rândul lor reproduceau ca un ecou sunetele venite din scenă. E o nouă tendință de a trece la alt nivel auditiv. Lumea a văzut prea multe și nu-I mai impresionezi la fel de ușor ca altă dată. De asta se și inventează tot felul de formule. Piane în care dai cu coatele cu piciorul, sfărâmițatul instrumentelor. Cât mai multă nebunie.

Păi faza cu instrumentele trântite e demult depășită. Rockerii au făcut show-uri impresionante la vremea lor. La voi în concert ce o sa fie?

MCT:  Ooo, la noi fără efecte speciale. Noi vom cântă pe bune. Vom avea în repertoriu Mozart și Rahmaninov. Aconcorați în cea mai autentică și reală clasică.

Și intrarea e în limita locurilor disponibile cu achitarea la ieșire.

MCT: Da, noi am decis că vom cânta fără să cerem bani. Dar în momentul când considerați că suntem buni, la ieșire lăsați onorariul. Mie mi se pare un mod democrat, poate și prietenesc, onest și necesar. Acces pentru toți. Vrem sala plină. Intri gratuit, lași cât poți.

Ne vedem la concert! Succes!

MCT:  Vă așteptăm cât mai mulți cu mare drag!
Un articol scris de Victoria  Cușnir