Distribuie prietenilor:

O carte de ziua lui Eminescu

O carte de ziua lui Eminescu

Pe data de 15 ianuarie se vor împlini 167 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Poet de rar talent.

Distribuie prietenilor:

Pe data de 15 ianuarie se vor împlini 167 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Poet de rar talent. Se vor depune flori la bustul poetului, jurnaliștii vor întreba oficialii acestui stat nepereche ce-și amintesc din versurile eminesciene. Testului vor fi supuși și trecătorii, iar pe Facebook vor curge rânduri, rânduri din poezia Luceafărului.

Tot 15 ianuarie e declarată Ziua Națională a Culturii în Republica Moldova. Nu va fi cu roșu în calendar și nici zi liberă de petrecut în biblioteci prin decret prezidențial. Dar va fi zi liberă, pentru că în acest an ea cade duminica. Și dacă e duminică și e liber, aveți tot timpul să prindeți din evenimentele programate.

Duminică, de la ora 12.00, Direcția Cultură a Primăriei Chișinău are ușile deschise. Pe București, 68 e clădirea aia unde se coc tare multe proiecte culturale. Unde în cele 8 etaje încap mai toți muzicienii din Moldova și nu doar.

În hol, aveți o librărie Cartier, pragul căreia îl puteți trece, apoi, etaj cu etaj, puteți trage de mai multe uși. Pe alocuri o sa rămâneți surprinși. Poate pentru că nu totul arată așa cum vă imaginați. Veți vedea în fața voastră oamenii talentați din țara asta. Îmbrăcați nu la patru ace ca în scenă, dar așa, ca voi. Veți vedea cum arată coridoarele pe care le măsoară zilnic, îi veți vedea salutându-se între ei, schimbând vorbe și-i veți auzi cântând. Ca la repetiție. Cu pauze, cu discuții, cu reluări, cu căutări, cu variante ale unui singur motiv muzical și sper, o să vă fie interesant.

De la ora 12.00 la etajul 3 puteți asista la o repetiție a ansamblului de dansuri Mărțișor care are tocmai 60 de ani de la fondare. Prin care au trecut generații întregi. Alături de dansatori profesioniști și coregrafi de la Direcția Cultură, veți putea învăța pași de dans. Tot ce vreți: hore, sârbe, bătute. Deci, master class-ul începe la ora 12.00.

Mai târziu, puteți da năvală la etajul 4. Acolo e trupa Trigon. Legendară și ea. Anatol Ștefăneț, Dorel Burlacu, Gary Tviordohleb și Valy Boghean nu doar vă vor oferi o repetiție ca un concert gratuit, dar vor și discuta cu voi. Când dacă nu acum mai puteți sta cu ei la vorbe?

Tot la etajul 4, dar în cealaltă aripă, va repeta cu ușile deschise Orchestra Municipală condusă de Vitalie și Vasile Advahov. O să vă rupă la dans, dar nu veți avea unde mișca pașii, așa că nu vă rămâne decât cuminți, cu bilet în primul rând, să vă simțiți privelegiați ca spectatori. Ce veți vedea și auzi în sala de repetiții, în scenă nu ajunge. Nu ratați ocazia de a-i asculta, admira, întreba și prinde experiențe care nu se dau oricând și oricui.

Și dacă tot pomeneam de bilet, da. Există o taxă de acces. Ea constă într-o carte. Dacă n-o veți avea, nimeni afară n-o să vă dea. De cultură nu poți interzice nimănui să se bucure, dar ar fi frumos să plătiți cu o carte. Pentru că Lucia Culev, șefa Direcției Cultură pune bazele unei noi biblioteci. Una care va crește din donațiile vostre, noastre. Primele cărți vor fi aceste ”bilete”. În timpul anului ne vom aduna de multe ori la această bibliotecă pentru a celebra cuvântul, dar deocamdată biblioteca trebuie pusă pe picioare. Donații de carte se vor face și pe parcursul anului, pentru că în Moldova există sate unde fondul de carte n-a mai fost suplinit de ani întregi. Există biblioteci fără nicio carte în grafie latină, toate fiind în chirilică încă de pe vremea sovietică. Pare incredibil?

Primii care au donat cărți sunt Eugen Doga și Spiridon Vangheli. Tatăl lui Guguță a lăsat chiar și cea mai recentă carte a sa „Spionul lui Eminescu”. Ne-a citit din ea puțin. Înșfacă de suflet de la primul rând. S-o citiți neapărat. Veți afla cum s-a născut Guguță, care anul acesta împlinește 50 de ani. Și va fi sărbătorit. Frumos. Ca și tatăl său, care anul acesta ajunge la 85! Sănătate, maestre! Spiriduș Vangheli, cum îl numesc unii copii, își amintea de copilăria sa, lăsată-n anii 1941-45, raportând-o la copilăria de azi, care e bună, dar nu prea. Alterată vraja ei de tehnologii. Iar copilăria se dă o singură dată, și dacă n-ai luat tot oxigenul din ea, nu mai stai la fel de dârz pe picioare în viața care urmează.

15978665_10207967229921836_1981510571_n

Iar dacă e să vorbim de tatăl fiarei – cele tandre și gingașe, adică de Eugen Doga, care pe 1 martie va rotunji 80 de ani, la ora 15, pe data de 15 va invită în salonul său, pe strada Eminescu. Acolo o să vă cânte incluși cele două piese noi nouțe pentru pian care s-au născut chiar în noaptea dintre ani când noi ciocneam cupe de șampanie. Veți putea asculta creațiile maestrului Doga în interpretarea unui ansamblu cameral și a corului Vocile Primăverii. Eugen Doga, autorul baletului Luceafărul e strâns legat de creația lui Eminescu.

„Am intrat târziu în lumea lui Eminescu, dar am intrat bine. Am cărțile lui pe masă, sub mână, nu pe raft. Eminescu e un întreg univers.”

Și dacă tot de cultură e vorba, și noi vorbim de cultura unui neam și a unei limbi frumos vorbite, atunci până a coborî la Direcția Cultură de pe Strada București, mergeți mai întâi pe la facultatea de litere, în aulele 4 și 5. Acolo dacă vreți, vă puteți supune unei testări de cunoaștere a limbii române și a normelor ei ortografice. Și acolo veți plăti cu o carte, iar conferențiarii universitari o să vă explice cum stă treaba cu gramatica. Cum evoluează limba și care sunt cele mai noi reguli de gramatică, dar și cele mai frecvente greșeli. De ziua limbii române, acest test a fost unul foarte întrebat. Oamenii Chișinăului au mers în mare număr și cu interes la această testare.

Iar partea cea mai colorată a acestor zile o constituie operațiunea ”Săniuța”. Mihai Stamati, lector UTM a construit o săniuță tare frumoasă. Una care deja e parcată în PMAN gata să ia la dat huța câte 8-10 copii o dată. O săniuță ghidușă, care va fi trasă de părinți inițial, pentru adrenalină, dar și de dragul unor amintiri frumoase când cei mari erau căluții năzdrăvani, iar cei mici se bucurau de copilăria lor. De dimineață până seara, săniuța vă așteaptă. Lucia Culev spune că datul cu sania va fi mai frumos dacă cei mici vor spune poezii, vor cânta și vor dansa. Pentru ei se va prgăti program special. Dar nici cei care vor trage sania nu vor rămâne fără atenție. Taxa – o carte!

15970423_10207967231121866_1041346068_n

Victoria Cușnir și Spiridon Vangheli. Foto – Elena Covalenco

Afară e poveste. Iarna e ca în satul lui Guguță. Sanie încăpătoare avem, noi suntem sănătoși. Să ne bucurăm de carte și să ținem sus steagul unei națiuni culte. Or cultura nu-l lasă pe om să se clatine nici la prima boare de vânt, dar nici pe furtuni. Cât cultură, atâta caracter.

ULTIMELE