Timp de o săptămână, jurnaliștii ruși au filmat în mai multe vinării, inclusiv cele care găzduiesc cele mai mari galerii vinicole ale Moldovei. Au aflat despre tradițiile milenare de vinificație ale poporului nostru și au gustat și vinul Moldovei – produs al mândriei naționale. Pentru a reflecta autenticitatea gastronomică a țării, echipa emisiunii „Звуки Всюду” a fost și în comunitatea etnică din Găgăuzia, apoi a ajuns și în Soroca, unde gazdă i-a fost chiar baronul rromilor. Programul a mai inclus vizitarea festivalului de operă în aer liber „DescOperă”, cel al tradițiilor de la Domulgeni, dar și excursii la complexele monastice care au conservat timp de sute de ani cele mai sacre tradiții.

Prezentatorul emisiunii “Звуки всюду” Ruslan Farshatov are o misiune mai deosebită decât alți prezentatori travel, și anume de a auzi sunete deosebite și specifice țării în care se află. În fiecare țară Ruslan are 3 sarcini: de a înregistra cele mai interesante sunete din oraș și de a crea cu ele o melodie, dar și a învăța cea mai populară piesă locală.

„Sunetele Moldovei cu care plec de aici sunt cele ale dovleacului decorativ, pe care îl întâlnești în satele Găgăuziei, ale dopului unui butoi de vin atunci când îl deschizi, ale levănțicăi în timpul recoltării, ale cărților de joc din curțile țiganilor din Soroca și, desigur, cele mai melodioase sunete sunt cele ale instrumentelor naționale. Pentru mine Moldova s-a asociat în primul rând cu vinul, cu romii și comunitatea lor, în sensul bun. Dar când am ajuns aici, am înțeles că Moldova este țara festivalurilor. Poți să vii în Moldova și neapărat vei ajunge la vreun eveniment frumos: festival de muzică folk, festival de operă, orice. Aici aveți chiar și un festival dedicat căpșunilor. Este incredibil. Este țara festivalurilor, nu am întâlnit niciodată așa ceva.”

Turul jurnaliștilor străini pe la nestematele turistice locale s-a desfășurat cu suportul Agenției de Investiții, care are ca obiectiv de bază promovarea Republicii Moldova drept destinație turistică atractivă și autentică.

Rodica Verbeniuc, director general, Agenția de Investiții: „Agenția de Investiții cu mare drag și deschidere a dat curs acestei propuneri – de a facilita venirea jurnaliștilor ruși în Republica Moldova, care și-au pus drept scop să o descopere prin prisma sunetelor. Este, de departe, cel mai deosebit tur dintre toate pe care le-am găzduit până acum. Credem că este o oportunitate și o posibilitate absolut originală și creativă de a promova țara noastră și oferta noastră turistică. Cunoașterea unei țări, a unui popor este o noțiune complexă, transpusă prin foarte multe sentimente, prin foarte multe emoții și senzații, or, tocmai acest amalgam de trăiri a fost rezultatul turneului întreprins de echipa de filmare din Rusia. În numele meu personal și al Agenției de Investiții vreau să aduc sincere mulțumiri tuturor partenerilor noștri și agenților economici din țară care au dat dovadă de deschidere totală și i-au găzduit pe jurnaliști, le-au povestit despre țara noastră, împărtășind atât din oferta turistică, cât și din ospitalitate, o trăsătură deosebită a poporului nostru.”

Vedeți mai jos ce i-a plăcut lui Ruslan în Moldova și cum interpretează cea mai populară piesă moldovenească.

Lasă un comentariu