Cea de-a IX-a ediție a „Zilei Științei”a fost sărbătorită în acest an la Muzeul Național de Istorie, pe teritoriul căruia au fost instalate 6 insule, iar pe fiecare dintre ele au avut loc mai multe activități interactive pregătite de cele 39 de instituții de cercetare și universități din Republica Moldova.

Începutul evenimentului a fost inaugurat de către secretara de Stat în domeniul cercetării la Ministrul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Elena Belei, care nu doar a deschis acest eveniment, dar a și dat un imbold celor prezenți să se implice în activitățile, concursurile care vor urma. Cei mai activi au primit și premii. Fiecare dintre cele 39 de instituții au făcut știința pe placul copiilor, astfel încât să poată participa  și ei în diverse experimente științifice. Genericul ediției din acest an a fost: ,,Magia nu există! Totul e Știință”. Pe standurile amplasate pe teritoriul ogrăzii Muzeului de Istorie puteau fi regăsite diverse obiecte, începând cu eprubete, cărți, microscoape și terminând cu puzzle, laboratoare sau sculpturi. În decursul întregii zile, oaspeții evenimentului au urmărit experimente, au răsfoit cărți, au învățat să folosească diferite echipamente tehnice și nu au ezitat să participe la master class-uri de pictură. De asemenea, participanții au avut posibilitatea să își testeze nivelul de cunoaștere a limbii române și să participe la o prezentare de modă cu creațiile tinerilor designeri.      

Ziua Științei a fost un prilej frumos de a demonstra cât de eficientă și revoluționară este fiecare dintre discipline, nemaivorbind de contribuția și importanța fiecăreia în viața noastră de zi cu zi. Fără știință, nu ar fi progres, de aceea este o tentativă necesară și binevenită din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării cu suportul Uniunii Europene prin intermediul Programului-cadru pentru cercetare și inovare „Orizont 2020”să desfășoare asemenea evenimente.

Lasă un comentariu